Binecuvântare

     Au trecut aproape 3 săptămâni de când mi-am găsit un loc de muncă, stabil şi care nu e foarte energofag, în Anglia, dar, înainte de-a-mi găsi de lucru, Dumnezeu a vrut să-mi arate că mai am şi alţi rugători, care mă veghează de la distanţă, în afară de Părintele Stareţ de la Oaşa, şi anume Părintele Stareţ din Lainici, Părintele meu duhovnic şi încă cineva.
     Înainte de-a începe să povestesc întâmplarea, care a avut loc în ziua de Duminică, 3 August, trebuie să dezvălui nişte amănunte legate de Sfânta Mănăstire Lainici şi de restul binecuvântărilor primite de acolo.
     Când eram copil, de fiecare dată când mergeam la Fântânele, un sat din judeţul Dolj, unde locuiau bunicii mei din partea tatei, eu şi fratele meu, ne întorceam cu câte 10-20 de Lei, de fiecare, în Craiova, bani pe care-i cheltuiam, după bunul nostru plac, până la următoarea vizită la bunici; ăsta era modul, "lu' mamaie" şi-al "lu' tataie", de-a-şi arăta dragostea faţă de noi şi, cu toate că, abia acum, îmi dau seama, de-a ne binecuvânta.
     Cu timpul, tataie a trecut la cele veşnice, iar mamaie a mai trăit câţiva ani după adormirea lui şi s-a mutat şi ea. Până să treacă şi ea la cele veşnice, binecuvântările au tot venit, dar, după momentul în care a plecat din lumea asta, am simţit un gol imens în mine, pe care nu-l puteam umple cu nimic. Oricâte anime-uri vizionam, oricâte romane citeam, oricâte jocuri MMO jucam, oricâte anime-uri traduceam, nimic nu-mi putea readuce, în suflet, bucuria pe care o simţeam când o vedeam pe "mamaie". Eram dispus să fac orice, ca să umplu golul lăsat în sufletul meu, iar Dumnezeu doar atât a avut nevoie.
     Perioada traumei mele a coincis cu intrarea fratelui meu la Seminarul Teologic din Craiova, apoi a urmat Tabăra Naţională "Părintele Teofil Părăian", de la Oaşa, unde Dumnezeu a făcut ce-a vrut El din mine şi m-a schimbat, întorcându-mă cu faţa spre El, dar, despre convertirea mea, voi vorbi cu altă ocazie.
     După convertire, binecuvântările au continuat să vină de la bunicul din partea mamei mele, căruia, cu toate că e ateu, mă rog să-i ierte Dumnezeu din păcate, pentru simplul fapt că mă ajută financiar. Chestia este, nu că atunci au început să vină binecuvântările de la "tataca", fiindcă el ne ajuta, pe mine şi pe fratele meu, şi înainte să moară mamaie, dar atunci am devenit eu mai conştient de ele.
     Evident, nevoile materiale crescând odată cu mine, ajutorul material de la tataca n-a mai fost suficient şi, Dumnezeu, văzând asta, folosindu-se de fostul meu duhovnic, m-a trimis în Lainici, unde, Părintele Stareţ, mi-a devenit bunic, binecuvântându-mă şi material şi cu Harul Preoţesc, pe care-l are.
     Dacă, din prima parte a amintirilor mele, veţi înţelege ce este cu Părintele Stareţ din Lainici, trebuie să vă lămuresc şi în privinţa Părintelui meu duhovnic, care mă călăuzeşte, de la distanţă.
     A doua oară când m-am spovedit la actualul meu duhovnic, el a fost şi martor al Împărtăşirii mele, ţinând Procovăţul, acea bucată de material, cu care sunt şterşi, oamenii, la gură, după ce sunt împărtăşiţi, şi care acoperă Sfântul Potir.
     Când Părintele Ignatie, care m-a împărtăşit, a spus "Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu, Christel...", eu l-am corectat şi i-am spus că mă cheamă Ionuţ-Christel, iar el a repetat formula, folosindu-mi numele întreg.
     Atunci, eu am rămas o săptămână în Lainici, dar, când a plecat, duhovnicul meu mi-a spus: "Pe tine nu te cheamă Christel, ci Ionuţ! Îl ai protector pe cel mai mare om născut din femeie! Să-i citeşti Acatistul în fiecare Sâmbătă!".
     Acum, să trecem la povestea binecuvântării, primite în Anglia!
     Duminică, de dimineaţă, m-am trezit şi-am început să vorbesc, cu mami, pe Facebook, ştiind că, slujba care se săvârşeşte în Biserica Grecească, începe la ora 10, gândindu-mă că voi ajunge la timp, măcar pentru Liturghie, dar n-a fost aşa, din cauza lenei mele de-a termina discuţia cu mami mai repede, şi-am ajuns, la Biserică, pe la ora 12 fără un sfert, când preoţii făceau pomenirile pentru cei adormiţi.
     Trebuie să menţionez că am avut ispita de-a nu mai merge la Biserică, din cauza faptului că ştiam că nu voi ajunge la Liturghie, dar mi-am zis "Măcar binecuvântarea de final s-o prind!". Aşa că, am fugit, cât am putut de repede, spre Biserică.
     Când am ajuns, de ruşine, n-am intrat pe lângă Altar, prin faţa Bisericii, ci prin spate, şi-am stat, lângă Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, la care m-am rugat pentru mama mea, încasând, pe de-a-ntregu', jena de-a nu fi venit, de la începutul slujbei, la Biserică.
     După ce s-au terminat pomenirile, am mers şi am luat Anafură, aşa cum se ia la greci: Preotul le dă, în mână, Anafura, credincioşilor care vin în mijlocul Bisericii, apoi, o femeie, pe nume Mariana, mi-a dat o pâine dulce(probabil vreo specialitate grecească), spunând că este o binecuvântare din partea Bisericii. Cum nu cred în coincidenţe, am convingerea că, Dumnezeu, a vrut să-mi arate, încă o dată, că o am pe Maica Sa, Fecioara Maria, alături; prin asta mi-a arătat şi că am o mătuşă, în România, care mă poartă în rugăciune şi care are acelaşi nume cu femeia care mi-a dat pâinea cea dulce.
     Am luat pâinea şi-am ieşit din Biserică, pe uşa de lângă Altar, iar Părintele din Northampton, care venise să ajute la săvârşirea Sfintei Liturghii, m-a întrebat ce mai fac, ştiindu-mă de săptămâna trecută. I-am răspuns că sunt bine şi că sper să mă angajez cât mai curând, ca să am, şi eu, banii mei. Atunci, Părintele a scos nişte bancnote din portofel şi mi le-a dat, iar o grecoaică a urmat exemplul lui şi mi-a dat şi ea nişte bancnote, eu rămânând plăcut surprins.
     Pe loc, am avut un impuls, de-a-l întreba, pe Părintele, cum îl cheamă, iar el mi-a răspuns că-l cheamă Iannis, ceea ce, în română, s-ar traduce Ionuţ, adică numele meu. "Coincidenţă" mai mare, nici că se putea! Mi-am dat seama, imediat, că am primit, înapoi, banii pe care-i dădusem lui Justin, iar la asta lucraseră Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, pentru rugăciunile celor patru rugători, pe care mi i-a revelat Dumnezeu: Părintele Iustin, mătuşa mea, Părintele meu duhovnic şi Părintele Stareţ din Lainici. Aceştia mi-au fost revelaţi în ordinea în care i-am expus aici.
     Raţionamentele pentru Părintele Iustin şi mătuşa mea, le-am expus în povestea cu Justin, respectiv cea cu femeia pe nume Mariana, dar trebuie să vă expun şi raţionamentele pentru Părintele meu duhovnic şi pentru Părintele Stareţ din Lainici.
     După ce i-am mulţumit Părintelui Iannis, am plecat spre casa în care locuiesc, dar, pe drum, am auzit, tare şi clar, vocea Părintelui meu duhovnic, în urechi: "Văzuşi, Ioane?". N-a trebuit să-mi spună mai mult, ca să-mi dau seama că, şi pentru rugăciunile lui, sunt miluit.
     După ce-am ajuns în casă, am plecat spre centrul oraşului, ca să mă întâlnesc cu vărul meu şi să ne plimbăm puţin; eu voiam să-mi cumpăr un prosop mare, de baie, şi câteva perechi de şosete, fiindcă nu mi-am luat prea multe din România, ca să nu aglomerez bagaju'. Pe drum, însă, mi-am dat seama că, ajutorul Părintelui Iannis, e la fel, în esenţă, ca ajutorul material, pe care-l primeam de la bunici, în copilărie, şi de la Părintele Stareţ din Lainici, de câte ori vizitam Mănăstirea. Cum nu ştiu unde-au ajuns bunicii mei, nu pot, decât, să bănuiesc, că, mila ce mi s-a făcut, se datorează şi rugăciunilor Părintelui Stareţ din Lainici şi, posibil, rugăciunilor bunicilor mei.
     Ca să fiu asigurat că, banii, sunt de la Dumnezeu, Acesta mi-a dat, prin Părintele Iannis, 90 de Lire, adică 9 Lire înmulţite cu 10. Ştim, cu toţii, că 9 = 3 x 3, adică Treimea întreită, iar înmulţirea cu 10 este, după mine, dovada că am primit, banii, înapoi, înzeciţi.
     Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că, Dumnezeu, nu m-a miluit doar pentru rugăciunile celor patru, ci şi pentru rugăciunile unei a cincea persoane: mama mea.
     Raţionamentul e foarte simplu: banii, i-am primit când m-am dus la Biserica Grecească din Leicester, al cărei hram sunt Sfinţii Nicolae şi Xenofont, iar pe mama mea o cheamă Nicoleta.
     Îţi mulţumesc, mami, pentru rugăciuni! Au ajuns la mine!

Rugăciune

     Luni, 4 August, se împlinesc două săptămâni de când am ajuns în Anglia.

     Totul a fost bine şi frumos, până când am văzut că se goleşte puşculiţa şi nu-mi găsesc de muncă, lucru care m-a făcut să cad, uşor-uşor, în deznădejde, dar, nici de data asta, Dumnezeu nu m-a părăsit şi mi-a dat un semn că am un mare rugător în spatele meu, care mă veghează de la distanţă.

     Joi, 31 Iulie, adică ieri, după ce m-am plimbat, toată ziua, prin oraş(îl cheamă Leicester, dar lumea îl pronunţă "Lestăr"), m-am întors în casa unde locuiesc, am mâncat şi m-am hotărât, brusc, să mă duc la o filială, din cartierul în care stau, a Bibliotecii Municipale din Leicester, ca să mai vizionez un episod din Bleach(Cine nu ştie ce e, să caute pe Google!), fiindcă, acolo, am voie să stau, gratis, o jumătate de oră pe zi, pe internet, dar nu de asta îmi dăduse Dumnezeu gândul să ies din casă, ci ca să-mi arate că, ce-am cerut, mi s-a dat.

     În drum spre bibliotecă, un bărbat(avea vreo 40 de ani) mi-a cerut să-i dau câţiva penny. Eu l-am întrebat la ce-i trebuiesc, iar el mi-a răspuns că vrea să-şi cumpere de mâncare. În acel moment, un gând, pe care nu l-am avut la vederea niciunui cerşetor din Anglia(poate din cauză că, toţi, păreau bine îmbrăcaţi), mi-a răsărit în minte: "Dă-i, că are nevoie!", dar, văzând că avea o ţigară în mână şi-o sticlă de bere, neterminată, lângă el, m-am temut să nu folosească banii ca să-şi cumpere ţigări sau băuturi alcoolice, lucruri care nu-i sunt de folos, aşa că, m-am hotărât să-i cumpăr orice aliment va vrea el.

     L-am întrebat ce vrea, iar el mi-a spus că ar mânca un cheesburger, de la fast-food-ul de peste stradă, aşa că, am traversat strada, alături de el, am intrat în fast-food şi m-am uitat, să văd cât costă un cheesburger. Nu era mult(2,50 de Lire), dar, ţinând cont că, eu, mai aveam 4 Lire şi ceva în buzunar, ultimii mei bani, pare o nebunie faptul că am decis, totuşi, să-i cumpăr cheesburger-ul.

     În timp ce, o turcoaică de vreo 17-18 ani, prepara cheesburger-ul, bărbatul, care îmi ceruse bani, mă lăuda întruna şi-mi spunea că voi ajunge în Rai pentru fapta mea, lucru de care nu sunt deloc sigur, dată fiind multitudinea păcatelor mele. Printre laudele la adresa mea(în clipa aia, voiam să-i pun scoci la gură, ca să termine), m-a întrebat dacă am soţie, eu i-am răspuns că nu, iar el mi-a spus că voi avea şi, habar n-am de ce, l-am crezut din adâncul inimii mele.

     La un moment dat(tot în timpul preparării cheesburger-ului), bărbatul mi-a spus că-l cheamă Justin(pronunţat "Giastin") şi m-a întrebat cum mă cheamă, iar când i-am spus că mă cheamă Christel, mi-a repetat numele, pronunţându-l corect, după care mi-a spus că nu e englez, ci irlandez şi, ca recompensă pentru fapta mea, mi-a dat o cartelă englezească, de Orange, pe care mi-a spus că sunt 4 Lire, credit.

     După ce-a fost gata cheesburger-ul, am ieşit, împreună, din fast-food, eu am plecat spre bibliotecă, iar el a plecat în direcţia opusă.

     Ajungând în faţa uşii bibliotecii, am observat că era închisă şi încuiată şi că, pe program, scria că, în afară de Joi, Vineri şi Sâmbătă, când biblioteca e deschisă până la ora 17:00, în fiecare zi e deschisă până la ora 19:00, lucru care m-a făcut să mă întorc spre casa în care locuiesc, dar, trecând pe lângă fast-food-ul în care făcusem milostenia, mi-am adus aminte întâmplarea şi numele omului pe care-l hrănisem: Justin, şi mi-am dat seama că, în română, numele se traduce Iustin, adică exact numele Părintelui Stareţ de la Oaşa, pe care-l rugasem, printr-o scrisoare, să se roage pentru mine, ca să nu-mi pierd credinţa prin Anglia.

     Pe loc, în minte mi-a răsărit un raţionament nebunesc, la care nu ştiu cum de m-am putut gândi: pe bărbat îl cheamă Iustin şi e irlandez, adică străin de Anglia, ceea ce înseamnă că, Părintele Iustin, Stareţul de la Oaşa, care e român, adică tot străin de Anglia, se roagă pentru mine, aşa cum i-am cerut.

     În clipa de faţă, în care scriu aceste rânduri, mă gândesc şi la faptul că, cele 4 Lire, de pe cartelă, sunt simbolice, ele reprezentând cele 4 extremităţi ale Crucii lui Hristos, dar şi că bărbatul nu era, de fapt, bărbat, ci un înger trimis să mă ridice din deznădejde, lucru care i-a reuşit, zic eu.

     Acum, sunt sigur că voi găsi ceva de muncă, în următoarele 2-3 zile, deoarece, Părintele Iustin, Stareţul de la Oaşa, se roagă pentru mine, lucru care mă face să cred, cu tărie, că nu mi se poate întâmpla nimic rău în Anglia, şi asta nu pentru că sunt eu un mare credincios(ceea ce nu sunt), ci pentru că, un mare credincios, se roagă pentru mine.