Pachet

     Azi, 18 Iulie 2014, ora 3 şi ceva, membrii A.S.C.O.R. Craiova au plecat spre Sfânta Mănăstire Oaşa, locul unde mi-am deschis, pentru prima dată, ochii duhovniceşti.

     Despre Oaşa, însă, vă voi povesti cu altă ocazie. Acum vă voi spune ce minune au făcut, Sfântul Irodion şi Maica Domnului, cu mine.

     Acum, aproximativ, un an, am cumpărat, din Lainici, două Icoane cu Sfântul Irodion(din acelea mari, pentru Iconostas), una s-o dăruiesc unei fete de care-mi plăcea la acea vreme, iar pe cealaltă s-o dăruiesc O.T.S.-ului(Organizaţia Tinerilor din Sibiu), dar, Dumnezeu, a avut, şi de această dată, alte planuri faţă de ale mele.

     Aşa am ajuns, acum câteva luni, să schimb destinaţia uneia dintre Icoane şi să vreau s-o dăruiesc Sfintei Mănăstiri Oaşa, pentru a avea ce pune pe Iconostas, în ziua prăznuirii Sfântului Irodion. Aşadar, m-am gândit că i-o voi înmâna, personal, Părintelui Stareţ, care mi-a fost şi primul duhovnic, urmând ca, pe cealaltă, s-o dăruiesc O.T.S.-ului, dar, Dumnezeu, iarăşi a avut alte planuri cu mine şi a rânduit să plec în Anglia, exact în perioada Taberei Naţionale "Teofil Părăian" de la Oaşa. Datorită acestui motiv, ieri, l-am sunat pe Preşedintele A.S.C.O.R. Craiova(cel mai bun prieten al meu, de altfel) şi l-am întreb la ce oră va pleca trenul spre Oaşa, iar el mi-a răspuns că va pleca la ora 3.

     Cu o noapte înainte, dormisem la mătuşa mea, deoarece o ajut să înveţe engleză, fiindcă vrea, şi ea, să plece la fiul ei, la care plec, şi eu, acum, aşa că, am fost nevoit să vin acasă, să mă schimb de hainele pe care le purtasem două zile la rând şi să plec la un spectacol de improvizaţie, care trebuia să aibă loc în Irish Pub, din Craiova, dar s-a anulat, pe motiv că nu sunt destui spectatori, motiv care, mie, nu mi s-a părut, deloc, plauzibil, deoarece, barul, era plin de clienţi(cred că, actorii, ar fi vrut ca oamenii să stea şi-n picioare; nu le-au ajuns toate mesele ocupate), dar, acum, îmi dau seama că, şi aici, a fost tot mâna lui Dumnezeu.

     Am plecat din bar, am ajuns acasă şi m-am apucat să scriu două scrisori, pe care, deja, plănuisem să le trimit Părintelui Stareţ de la Oaşa şi Părintelui Vasile, de la Chelăria Sfintei Mănăstiri Oaşa. Le-am scris în mare grabă, le-am pus în două plicuri distincte, iar plicurile le-am pus într-o plasă de Lainici, alături de cele două Icoane. Trebuie să menţionez că mi-a luat două ore şi zece minute să scriu cele două scrisori, să le pun în plicuri, apoi plicurile în plasă, alături de Icoane, plus cele cinci minute, în care m-am încălţat, asta însemnând că am plecat de-acasă pe la ora 02:45.

     Am ieşit, uşurel, din casă, ca să nu-mi trezesc părinţii, dar, tati, în ciuda acestui lucru, a ieşit pe geam şi m-a întrebat unde mă duc. I-am răspuns unde şi de ce, iar el mi-a spus că nu sunt sănătos la cap(şi are dreptate).

     Am fugit, cât am putut, spre gară, dar, la un moment dat, a început să mă doară splina(o reacţie foarte normală, dacă alergi foarte repede, ceea ce făceam eu în acea clipă), aşa că, am încetat să alerg şi am început să merg. Cu toate că, un gând, nu-mi dădea pace şi-mi spunea să renunţ, că nu voi ajunge la tren la timp, sirena unui alt tren, care venea dinspre Arad, mi-a dat putere şi-am început, din nou, să alerg, cu şi mai multă îndârjire şi, parcă, şi cu o viteză mai mare.

     Când am ajuns în gară, n-am văzut niciun membru A.S.C.O.R., lucru care m-a făcut să cad, uşor-uşor, în deznădejde, dar, şi de această dată, Dumnezeu mi-a dat putere şi-am scos telefonul din buzunar, l-am sunat pe Preşedintele A.S.C.O.R., care nu mi-a răspuns la două apeluri, la al treilea a răspuns accidental şi nu se-auzea decât un zgomot de fundal, motiv pentru care i-am închis, la al patrulea, iar, n-a răspuns, iar la al cincilea mi-a răspuns şi mi-a spus că am ajuns prea târziu şi că, trenul, va pleca în curând. Încăpăţânat fiind(dar această încăpăţânare era de la Dumnezeu), l-am întrebat în ce vagon e, iar el mi-a spus că e în vagonul opt, din trenul de la linia trei.

     În acel moment, am realizat, brusc, că mă aflu în faţa liniei unu şi-am sărit într-un vagon al trenului care venea de la Arad şi se ducea spre Mangalia, adică în sens opus trenului în care erau membrii A.S.C.O.R., dar, uşa dinspre linia doi, era blocată cu un lanţ. M-am întors repede, am coborât din vagon, am găsit uşa vagonului din dreapta precedentului, am urcat în vagon şi-am dat un şut, puternic, în uşa dinspre peronul doi, dar nu s-a deschis. Într-o fracţiune de secundă, mi-am dat seama că trebuia să învârt manivela uşii, lucru pe care l-am făcut, uşa s-a deschis, iar eu am pus piciorul pe gardul dintre peroanele unu şi doi, am apăsat pe butonul care deschidea uşa trenului de Lainici, care era pe linia doi, am sărit lângă el, am intrat în el şi-am ieşit foarte repede(uşa dinspre peronul trei era, deja, deschisă) şi l-am întrebat, prin telefon, pe Preşedintele A.S.C.O.R., în ce vagon se află. El mi-a spus că sunt în vagonul opt, mai la coada trenului, dar eu(minte proastă) am fugit în direcţia opusă, ajungând pe la vagonul trei, când, fără să ştiu de ce, am început să alerg, în direcţia cea bună, fără să ştiu asta. În momentul când am văzut "Vagonul 5", scris pe unul din ele, am şi rostit cele două cuvinte, iar Mihai mi-a spus să vin mai în spate, lucru pe care am început să-l fac, alergând cu o viteză nebunească, pentru mine. Trebuie menţionat că, până să ajung la vagonul opt, mi se părea că, numerele de pe vagoane, trec foarte greu pe lângă mine, în ciuda vitezei mele.

     Când am ajuns la prima uşă a vagonului opt, i-am dat plasa Preşedintelui A.S.C.O.R. şi i-am spus că, pe scrisori, sunt scrişi destinatarii, dar că trebuie să-i spun cui să dea Icoanele. Atunci, el mi-a făcut semn că vom vorbi la telefon şi-i voi spune, iar trenul a dat să plece, în timp ce, Preşedintele A.S.C.O.R., s-a dus în compartimentul în care-şi rezervase loc, alături de alţi membri A.S.C.O.R., dar trenul s-a oprit brusc, eu l-am întrebat, instinctiv, pe un bărbat(nu ştiu dacă era C.F.R.-ist sau nu), cât mai stă, iar el mi-a spus că mai stă ceva timp. N-am mai stat să mă gândesc. Am sărit în tren, am făcut, imediat, stânga, şi-am luat compartimentele la rând, având speranţa că-l voi găsi pe cel al membrilor A.S.C.O.R.. Când am trecut de el, unul dintre membri m-a strigat, eu m-am întors, am băgat capul pe uşa compartimentului şi-am văzut numai feţe veseloase. În clipa aceea, am înţeles că, A.S.C.O.R.-ul din Craiova, renăscuse şi scăpase de duhul întristării, care-l bântuise ani de zile.

     L-am scos, pe Preşedintele A.S.C.O.R., din compartiment, i-am spus cui să dea Icoanele şi m-am îndepărtat, puţin, de el, apoi i-am făcut o cruce mirenească(cu indexul, arătătorul şi mijlociul împreunate, iar inelarul şi degetul mic, în palmă), în semn de binecuvântare, şi-am coborât din vagon, după care m-am dus la geamul compartimentului lor, am bătut în el şi le-am făcut cu mâna. În acel moment, mama mezinei grupului care mergea spre Oaşa îi spunea, Preşedintelui A.S.C.O.R., să nu ţină geamul compartimentului deschis, fiindcă fetiţa avusese astm şi n-avea voie să stea în curent(în acest timp, eu i-am spus, membrului A.S.C.O.R. care mă strigase pe culoar, să renunţe la habotnicie, ca să vadă Măreţia lui Dumnezeu). Înainte să plece trenul, am făcut o altă cruce mirenească, de această dată pe geamul compartimentului membrilor A.S.C.O.R., tot în semn de binecuvântare.

     După ce-a plecat trenul, am început s-alerg după el şi să le fac cu mâna membrilor A.S.C.O.R., alături de care mi-aş fi dorit, şi eu, să fiu, dar, aşa cum le spusesem de pe peron, din faţa geamului compartimentului, "Maica m-a trimis în Anglia.".

     Am urmărit trenul şi le-am făcut cu mâna, până ce-au ieşit din gară, apoi m-am pus pe mijlocul liniei ferate, pe unde trecuse trenul în care erau membrii A.S.C.O.R., şi-am mai făcut o cruce mirenească, din spatele trenului, ca să-i aibă Dumnezeu în pază şi s-ajungă, cu bine, la Oaşa, după care i-am trimis un mesaj Preşedintelui A.S.C.O.R., în care i-am scris:
                                                 "N-aveam cum să vă pierd.

                                                  La Dumnezeu, nici măcar nimicul nu e imposibil.

                                                  Drum bun!

                                                  Să vă rugaţi pentru mine, vă rog frumos!".

     Consider că, faptul că am ajuns la tren la timp, este o minune, la care, Sfântul Irodion, a lucrat alături de Maica Domnului. De ce? Fiindcă aveam Icoanele cu Sfântul Irodion în plasa, care trebuia să ajungă şi va ajunge la Oaşa, şi fiindcă, Maica Domnului, veghează, mereu, asupra mea.

     Acum îmi dau seama şi că, dacă nu se anula spectacolul de improvizaţie, aş fi ajuns acasă mai târziu, n-aş fi terminat de scris scrisorile la timp şi, implicit, aş fi pierdut trenul, scopul meu rămânând neatins.

     Totuşi, Dumnezeu a vrut să-l ating.

Amânare

     M-am întors din Lainici pe 12 Iulie, dar n-am plecat azi, 15 Iulie, spre Anglia.

     Chiar dacă eu voiam să plec spre Anglia pe 15 Iulie, Măicuţa Domnului a avut alte planuri cu mine şi mi-a rânduit să plec pe data de 22 Iulie. Practic, chiar ea mi-a ales această zi de plecare.

     De ce cred că Maica Domnului mi-a ales ziua de 22 Iulie, pentru plecarea mea spre Anglia? Vă voi explica în rândurile de mai jos.

     Când eram în Lainici, la vreo 2 zile după ce-am ajuns în Sfânta Mănăstire, mi-am sunat duhovnicul, ca să-i spun că plec(adică să-i cer binecuvântarea de a pleca) în Anglia şi să-i cer să mă spovedească înainte de-a pleca. Părintele s-a bucurat foarte mult pentru mine, când a auzit, şi mi-a dat binecuvântarea pe loc, apoi mi-a spus să-l sun aproape de ziua plecării, ca să mă spovedească, dar mi-a spus şi să nu stau mult nespovedit, nici în Anglia, având în vedere că voi sta 1 lună şi jumătate acolo, ci să mă spovedesc la una din parohiile româneşti sau la una din parohiile greceşti din Anglia.

     A doua zi, după ce-am vorbit cu părintele duhovnic, am aflat că nu mai pot pleca în Anglia, din cauză că, vărul meu, care este acolo de aproximativ 2 ani, mai stă cu un băiat în cameră acum şi că n-am loc unde să dorm.

     Pe moment, această veste m-a mâhnit, dar Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc pe părintele Nichita, un monah al Sfintei Mănăstiri, chiar în faţa Bisericii celei mari, în care se află Icoana Maicii Domnului "Grabnic-Ascultătoarea". I-am spus părintelui de ispita ce-mi apăruse-n cale şi l-am rugat să se roage pentru mine, ca să mă ajute Dumnezeu să ajung în Anglia. Atunci, părintele m-a luat de mână, m-a dus în faţa Icoanei Maicii Domnului, şi a spus tare: "Maica Domnului, ajută-l pe Christel!". În acea clipă, m-am pus în genunchi şi, fără să am vreun gând în minte, i-am cerut Maicii Domnului: "Maica Domnului, ajută-mă, te rog, să ajung în Anglia până pe 20 Iulie!". Habar n-am de ce-am spus 20 Iulie, când eu voiam să plec în Anglia pe 15 Iulie. (Trebuie să menţionez că e prima dată când experimentez rugăciunea în acest fel. În alte dăţi, aveam mintea plină de gânduri, chiar şi de cele bune, despre care, Părintele Cleopa, spune că sunt teologhisiri şi n-au ce căuta în mintea noastră când ne rugăm.)

     În săptămâna cât am stat în Sfânta Mănăstire Lainici, am încercat să merg la toate slujbele, chiar dacă, spre ruşinea mea, am lipsit chiar la Sfânta Liturghie din Duminica petrecută acolo. N-am reuşit să ajung nici la toate slujbele din timpul săptămânii, deoarece primeam ascultări, aproape una după alta, dar, la fiecare slujbă la care am fost după ce m-am rugat, alături de părintele Nichita, am făcut metanii în faţa Icoanei Maicii Domnului(e drept, nu câte trebuia, fiindcă, de lene, tot n-am scăpat, chiar dacă, recunosc, am încercat), şi am rugat-o, mereu, să mă ajute să ajung în Anglia până la data de 20 Iulie.

     După rugăciunea fără de gânduri, a început să-mi reverbereze, în minte, o singură parte din convorbirea cu părintele duhovnic: "...parohiile româneşti din Anglia.".

     Am încercat să alung acest gând, crezând că este de la diavol, dar, văzându-i stăruinţa şi observând că nu-l puteam alunga cu nicio rugăciune, l-am luat ca de la Dumnezeu, am căutat pe internet ce parohie românească e cea mai apropiată de oraşul Leicester, cel în care locuieşte vărul meu(Mulţumesc, Doamne, că ai permis inventarea smart-phone-urilor!), şi am aflat că, parohia cea mai apropiată, este cea din Nottingham. Am luat adresa de e-mail a preotului paroh şi i-am trimis un mail, în care l-am rugat, dacă poate, să mă ajute, adică să-mi găsească o familie de români, care locuiesc în Leicester, la care să stau, cu chirie, în schimbul unei sume modice(dacă stăteam singur într-o cameră, chiria ar fi fost prea mare şi n-aş fi făcut decât banii de drum spre România, probabil), până pe data de 6 Septembrie, când vreau să mă întorc acasă.

     A doua zi, după ce am trimis mail-ul preotului din Nottingham, spre seară, după ce mi-am terminat ascultările prin Mănăstire, văzând că nu primesc răspuns, l-am sunat pe numărul afişat pe internet(cu inima-n piuneze, fiindcă ştiam că voi face cost suplimentar la abonament), dar nu mi-a răspuns, aşa că, i-am lăsat un mesaj audio, în care l-am anunţat că i-am trimis un mail, pe care îl rog să-l citească.

     A doua zi, după ce am lăsat mesajul audio, am primit un mail de la părintele, în care confirma primirea mail-ului de la mine şi a mesajului audio, dar în care-mi spunea că e plecat din Anglia până la sfârşitul lunii Iulie şi că, atunci când se va întoarce, va încerca să mă ajute, lucru pe care i l-am spus vărului meu, cu care am vorbit, cât am stat în Lainici, aproape zilnic, pe Facebook, şi i-am propus să stau la el până la sfârşitul lunii, când voi vorbi, faţă-n faţă, cu părintele din Nottingham, în speranţa că mă va putea ajuta cumva.

     Nu ştiu dacă voi primi ajutor din partea părintelui, dar, faptul că i-am spus vărului meu că e posibil să fiu ajutat din altă parte, i-a dat un impuls şi l-a întrebat pe colegul de cameră dacă mai acceptă o persoană sub acelaşi acoperiş, cu toate că, acea cameră, e concepută pentru 2 persoane.

     Totul a mers bine, băiatul a acceptat şederea mea acolo şi, acum, sunt sigur că voi ajunge în Anglia, dar nu pe 20 Iulie, aşa cum i-am cerut Maicii Domnului, ci puţin mai târziu, fiindcă, Maica Domnului, a vrut să-şi facă simţită prezenţa, ca eu să fiu conştient că, prin ea, a lucrat Dumnezeu.

     V-am povestit cum am ajuns la certitudinea că voi pleca în Anglia, dar tot nu v-am spus cum mi-a ales Maica Domnului ziua de plecare din România. Asta voi face în rândurile ce urmează.

     După ce am fost sigur că voi pleca în Anglia, cu 2 zile înainte de-a pleca din Lainici, am căutat pe internet, să văd cât mă costă biletul de avion, dacă voi pleca pe data de 20 Iulie, dar - Surpriză! - nu decolează niciun avion, pe data de 20 Iulie, de pe aeroportul din Craiova, aşa că, singurul bilet mai ieftin, era pentru zborul din data de 22 Iulie, zi în care este prăznuită Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena.

     Cum nu cred în coincidenţe, nu mă pot gândi decât că, Maica Domnului, adică Fecioara Maria, mi-a ales ziua de plecare spre Anglia.

     Ieri am cumpărat biletul de avion(399,00 RON - dus), iar acum număr zilele până la decolare, exact ca un şcolar care numără zilele până la vacanţă.

Lainici

     Lainici e cea mai mare Mănăstire din Oltenia, numărând peste 20 de călugări.
     Ar fi multe de spus despre această Sfântă Mănăstire, care, până acum, mi-a adus numai binecuvântări, dar, ducându-mă foarte des acolo, voi mai povesti despre ea şi cu alte ocazii.
     Ce e foarte important de reţinut? Că, acolo, se află Moaştele Sfântului Cuvios Irodion, care a fost Stareţ al acestei Mănăstiri, între anii 1854-1900, cu mici intermitenţe, şi că, tot în Sfânta Mănăstire Lainici, se află singura copie a Icoanei Maicii Domnului "Grabnic-Ascultătoarea" din România, care a fost adusă, din Sfântul Munte Athos, de la Sfânta Mănăstire Dohiariu, în vara anului 2011.
     Icoana Maicii Domnului "Grabnic-Ascultătoarea", din Lainici, e făcătoare de minuni şi, nu de multe ori, am fost surprins să remarc că, ce i-am cerut Maicii Domnului în faţa acestei Icoane, Măicuţa chiar mi-a dat, chiar dacă mi-a luat mult să realizez că primisem ceea ce cerusem, orbit fiind de egosimul meu.
     Despre vizitele mele în Lainici, care au loc, în mare parte, la sfârşitul săptămânii, când sunt în timpul facultăţii(în vacanţe merg mai des şi stau mai mult de două zile, ca acum, de exemplu), nu pot spune decât un singur lucru cert: de fiecare dată când am plecat din Craiova, eram bolnav de ceva(aveam vreo rană trupească mai profundă, eram zdruncinat emoţional, sufeream de oboseală cronică din cauza orelor prea multe de stat la calculator, eu traducând, din când în când, anime-uri, lucru care e foarte cronofag, eram răcit foarte rău sau mă simţeam, pur şi simplu, rău, fără vreun motiv anume) şi, până când plecam din Mănăstirea Lainici, afecţiunea mea era complet vindecată. Odată, chiar m-am mirat, fiindcă am răcit Vineri spre Sâmbătă, în tren, iar Duminică, înainte de plecarea spre casă, nu mai aveam niciun simptom de răceală.
     Tot în Sfânta Mănăstire Lainici mi-am găsit şi actualul duhovnic, dar nu voi vorbi, aici, despre asta. Va veni şi vremea când îmi voi descrie duhovnicul.
     De data asta, însă, mă voi duce pentru "a-mi încărca bateriile", fiindcă, Marţi, 15 Iulie, voi pleca în Anglia, o ţară în care, după spusele unui călugăr de la Sfânta Mănăstire Essex, care a vizitat Sfânta Mănăstire Lainici vara trecută, rugăciunea merge mai mult forţat, iar eu am concluzionat că, dacă vrei să mergi în Anglia, trebuie să-L ai pe Hristos la tine. Şi, cum altfel, aş putea face acest lucru, dacă nu stând într-o Mănăstire de unde n-am plecat niciodată netămăduit de bolile sufletului şi ale trupului?
     Aşadar, voi sta în Lainici până pe 13 Iulie, lăsându-mi două zile, între 13 şi 15 Iulie, în care să mă pot pregăti pentru plecarea în Anglia, unde voi sta, aproximativ, două luni, adică până pe 6 Septembrie.

Introducere

     Mă numesc Noaţă Ionuţ-Christel şi sunt un oltean născut în Municipiul Craiova, care e şi Reşedinţă a Judeţului Dolj.
     M-am gândit să înfiinţez acest blog, deoarece eu cred că, experienţele mele de viaţă, pe care le voi prezenta aici, ar putea fi de ajutor şi altor oameni, care se iau la trântă cu viaţa aceasta şi vor să apuce pe Calea cea bună, chiar dacă e strâmtă.
     Pe lângă experienţele mele de viaţă, voi mai posta, în cadrul acestui blog, şi poeziile mele, fiindcă mai şi scriu, uneori, şi comentarii la unele cărţi citite de mine, care mi se vor părea mai interesante şi demne de spus şi altora despre ele.
     De-altfel, voi posta şi impresiile mele despre lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, în această epocă, al cărei sfârşit nu prea pare a fi unul promiţător, pentru cei care ştiu ce vor.