Despre Oaşa, însă, vă voi povesti cu altă ocazie. Acum vă voi spune ce minune au făcut, Sfântul Irodion şi Maica Domnului, cu mine.
Acum, aproximativ, un an, am cumpărat, din Lainici, două Icoane cu Sfântul Irodion(din acelea mari, pentru Iconostas), una s-o dăruiesc unei fete de care-mi plăcea la acea vreme, iar pe cealaltă s-o dăruiesc O.T.S.-ului(Organizaţia Tinerilor din Sibiu), dar, Dumnezeu, a avut, şi de această dată, alte planuri faţă de ale mele.
Aşa am ajuns, acum câteva luni, să schimb destinaţia uneia dintre Icoane şi să vreau s-o dăruiesc Sfintei Mănăstiri Oaşa, pentru a avea ce pune pe Iconostas, în ziua prăznuirii Sfântului Irodion. Aşadar, m-am gândit că i-o voi înmâna, personal, Părintelui Stareţ, care mi-a fost şi primul duhovnic, urmând ca, pe cealaltă, s-o dăruiesc O.T.S.-ului, dar, Dumnezeu, iarăşi a avut alte planuri cu mine şi a rânduit să plec în Anglia, exact în perioada Taberei Naţionale "Teofil Părăian" de la Oaşa. Datorită acestui motiv, ieri, l-am sunat pe Preşedintele A.S.C.O.R. Craiova(cel mai bun prieten al meu, de altfel) şi l-am întreb la ce oră va pleca trenul spre Oaşa, iar el mi-a răspuns că va pleca la ora 3.
Cu o noapte înainte, dormisem la mătuşa mea, deoarece o ajut să înveţe engleză, fiindcă vrea, şi ea, să plece la fiul ei, la care plec, şi eu, acum, aşa că, am fost nevoit să vin acasă, să mă schimb de hainele pe care le purtasem două zile la rând şi să plec la un spectacol de improvizaţie, care trebuia să aibă loc în Irish Pub, din Craiova, dar s-a anulat, pe motiv că nu sunt destui spectatori, motiv care, mie, nu mi s-a părut, deloc, plauzibil, deoarece, barul, era plin de clienţi(cred că, actorii, ar fi vrut ca oamenii să stea şi-n picioare; nu le-au ajuns toate mesele ocupate), dar, acum, îmi dau seama că, şi aici, a fost tot mâna lui Dumnezeu.
Am plecat din bar, am ajuns acasă şi m-am apucat să scriu două scrisori, pe care, deja, plănuisem să le trimit Părintelui Stareţ de la Oaşa şi Părintelui Vasile, de la Chelăria Sfintei Mănăstiri Oaşa. Le-am scris în mare grabă, le-am pus în două plicuri distincte, iar plicurile le-am pus într-o plasă de Lainici, alături de cele două Icoane. Trebuie să menţionez că mi-a luat două ore şi zece minute să scriu cele două scrisori, să le pun în plicuri, apoi plicurile în plasă, alături de Icoane, plus cele cinci minute, în care m-am încălţat, asta însemnând că am plecat de-acasă pe la ora 02:45.
Am ieşit, uşurel, din casă, ca să nu-mi trezesc părinţii, dar, tati, în ciuda acestui lucru, a ieşit pe geam şi m-a întrebat unde mă duc. I-am răspuns unde şi de ce, iar el mi-a spus că nu sunt sănătos la cap(şi are dreptate).
Am fugit, cât am putut, spre gară, dar, la un moment dat, a început să mă doară splina(o reacţie foarte normală, dacă alergi foarte repede, ceea ce făceam eu în acea clipă), aşa că, am încetat să alerg şi am început să merg. Cu toate că, un gând, nu-mi dădea pace şi-mi spunea să renunţ, că nu voi ajunge la tren la timp, sirena unui alt tren, care venea dinspre Arad, mi-a dat putere şi-am început, din nou, să alerg, cu şi mai multă îndârjire şi, parcă, şi cu o viteză mai mare.
Când am ajuns în gară, n-am văzut niciun membru A.S.C.O.R., lucru care m-a făcut să cad, uşor-uşor, în deznădejde, dar, şi de această dată, Dumnezeu mi-a dat putere şi-am scos telefonul din buzunar, l-am sunat pe Preşedintele A.S.C.O.R., care nu mi-a răspuns la două apeluri, la al treilea a răspuns accidental şi nu se-auzea decât un zgomot de fundal, motiv pentru care i-am închis, la al patrulea, iar, n-a răspuns, iar la al cincilea mi-a răspuns şi mi-a spus că am ajuns prea târziu şi că, trenul, va pleca în curând. Încăpăţânat fiind(dar această încăpăţânare era de la Dumnezeu), l-am întrebat în ce vagon e, iar el mi-a spus că e în vagonul opt, din trenul de la linia trei.
În acel moment, am realizat, brusc, că mă aflu în faţa liniei unu şi-am sărit într-un vagon al trenului care venea de la Arad şi se ducea spre Mangalia, adică în sens opus trenului în care erau membrii A.S.C.O.R., dar, uşa dinspre linia doi, era blocată cu un lanţ. M-am întors repede, am coborât din vagon, am găsit uşa vagonului din dreapta precedentului, am urcat în vagon şi-am dat un şut, puternic, în uşa dinspre peronul doi, dar nu s-a deschis. Într-o fracţiune de secundă, mi-am dat seama că trebuia să învârt manivela uşii, lucru pe care l-am făcut, uşa s-a deschis, iar eu am pus piciorul pe gardul dintre peroanele unu şi doi, am apăsat pe butonul care deschidea uşa trenului de Lainici, care era pe linia doi, am sărit lângă el, am intrat în el şi-am ieşit foarte repede(uşa dinspre peronul trei era, deja, deschisă) şi l-am întrebat, prin telefon, pe Preşedintele A.S.C.O.R., în ce vagon se află. El mi-a spus că sunt în vagonul opt, mai la coada trenului, dar eu(minte proastă) am fugit în direcţia opusă, ajungând pe la vagonul trei, când, fără să ştiu de ce, am început să alerg, în direcţia cea bună, fără să ştiu asta. În momentul când am văzut "Vagonul 5", scris pe unul din ele, am şi rostit cele două cuvinte, iar Mihai mi-a spus să vin mai în spate, lucru pe care am început să-l fac, alergând cu o viteză nebunească, pentru mine. Trebuie menţionat că, până să ajung la vagonul opt, mi se părea că, numerele de pe vagoane, trec foarte greu pe lângă mine, în ciuda vitezei mele.
Când am ajuns la prima uşă a vagonului opt, i-am dat plasa Preşedintelui A.S.C.O.R. şi i-am spus că, pe scrisori, sunt scrişi destinatarii, dar că trebuie să-i spun cui să dea Icoanele. Atunci, el mi-a făcut semn că vom vorbi la telefon şi-i voi spune, iar trenul a dat să plece, în timp ce, Preşedintele A.S.C.O.R., s-a dus în compartimentul în care-şi rezervase loc, alături de alţi membri A.S.C.O.R., dar trenul s-a oprit brusc, eu l-am întrebat, instinctiv, pe un bărbat(nu ştiu dacă era C.F.R.-ist sau nu), cât mai stă, iar el mi-a spus că mai stă ceva timp. N-am mai stat să mă gândesc. Am sărit în tren, am făcut, imediat, stânga, şi-am luat compartimentele la rând, având speranţa că-l voi găsi pe cel al membrilor A.S.C.O.R.. Când am trecut de el, unul dintre membri m-a strigat, eu m-am întors, am băgat capul pe uşa compartimentului şi-am văzut numai feţe veseloase. În clipa aceea, am înţeles că, A.S.C.O.R.-ul din Craiova, renăscuse şi scăpase de duhul întristării, care-l bântuise ani de zile.
L-am scos, pe Preşedintele A.S.C.O.R., din compartiment, i-am spus cui să dea Icoanele şi m-am îndepărtat, puţin, de el, apoi i-am făcut o cruce mirenească(cu indexul, arătătorul şi mijlociul împreunate, iar inelarul şi degetul mic, în palmă), în semn de binecuvântare, şi-am coborât din vagon, după care m-am dus la geamul compartimentului lor, am bătut în el şi le-am făcut cu mâna. În acel moment, mama mezinei grupului care mergea spre Oaşa îi spunea, Preşedintelui A.S.C.O.R., să nu ţină geamul compartimentului deschis, fiindcă fetiţa avusese astm şi n-avea voie să stea în curent(în acest timp, eu i-am spus, membrului A.S.C.O.R. care mă strigase pe culoar, să renunţe la habotnicie, ca să vadă Măreţia lui Dumnezeu). Înainte să plece trenul, am făcut o altă cruce mirenească, de această dată pe geamul compartimentului membrilor A.S.C.O.R., tot în semn de binecuvântare.
După ce-a plecat trenul, am început s-alerg după el şi să le fac cu mâna membrilor A.S.C.O.R., alături de care mi-aş fi dorit, şi eu, să fiu, dar, aşa cum le spusesem de pe peron, din faţa geamului compartimentului, "Maica m-a trimis în Anglia.".
Am urmărit trenul şi le-am făcut cu mâna, până ce-au ieşit din gară, apoi m-am pus pe mijlocul liniei ferate, pe unde trecuse trenul în care erau membrii A.S.C.O.R., şi-am mai făcut o cruce mirenească, din spatele trenului, ca să-i aibă Dumnezeu în pază şi s-ajungă, cu bine, la Oaşa, după care i-am trimis un mesaj Preşedintelui A.S.C.O.R., în care i-am scris:
"N-aveam cum să vă pierd.
"N-aveam cum să vă pierd.
La Dumnezeu, nici măcar nimicul nu e imposibil.
Drum bun!
Să vă rugaţi pentru mine, vă rog frumos!".
Consider că, faptul că am ajuns la tren la timp, este o minune, la care, Sfântul Irodion, a lucrat alături de Maica Domnului. De ce? Fiindcă aveam Icoanele cu Sfântul Irodion în plasa, care trebuia să ajungă şi va ajunge la Oaşa, şi fiindcă, Maica Domnului, veghează, mereu, asupra mea.
Acum îmi dau seama şi că, dacă nu se anula spectacolul de improvizaţie, aş fi ajuns acasă mai târziu, n-aş fi terminat de scris scrisorile la timp şi, implicit, aş fi pierdut trenul, scopul meu rămânând neatins.
Totuşi, Dumnezeu a vrut să-l ating.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu